Asistenţa juridică - Ungur Horia Adrian
 
 

 
 
Asistenţa juridică
Avocatura clandestină
8 May 2006, 16:27:32

Nr.

C ă t r e:

CURTEA DE APEL ORADEA

TRIBUNALUL BIHOR

TRIBUNALUL SATU MARE

JUDECĂTORIA ORADEA

JUDECĂTORIA SATU MARE

JUDECĂTORIA NEGREŞTI OAŞ

JUDECĂTORIA CAREI

Alăturat prezentei, depunem copia încheierii din 30 martie 2006 dată de Curtea de Apel Oradea în cauza dos. nr. 242/2006 din care rezultă faptul că reprezentantul S.C. „INTRUM JUS PRO” S.R.L. COZA VALERIAN (drept urmare şi DULA SZOLT), nu poate pune concluzii orale în faţa instanţelor de judecată în susţinerea intereselor acelor justiţiabili care apelează la serviciile de consultanţă juridică ale acestei societăţi comerciale.

Pentru o practică unitară a completelor de judecată ce se află în subordinea Dvs. vă rugăm să le aduceţi la cunoştinţă această interpretare juridică dată contractelor de mandat de care susnumiţii se prevalează şi deci, în procesele în care Cabinetul nostru desfăşoară activitate de asistenţă juridică, să nu le mai fie permisă prezentarea concluziilor orale. Eventual în toate cauzele.

Întreprindem acest demers pentru a nu mai fi nevoiţi a răpi timpul celor prezenţi în dezbateri cu ridicarea şi dezbaterea în contradictoriu a acestei excepţii, pe de o poarte, iar pe de altă parte pentru a nu fi nevoiţi, reprezentanţii cabinetului nostru, de a ieşi în evidenţă obositoare cu o chestiune deja lămurită.

Poziţia noastră, oarecum sectară, cu toate că este în interesul profesiei, se datorează faptului că deşi am cerut Consiliului Baroului Satu Mare să se implice în chestiune prin scrisoarea noastră nr.246 din 5,07,2005, nu am primit răspuns nici astăzi ba mai mult ne-au parvenit informaţii privind modul negativist în care a fost tratat demersul nostru într-o şedinţă de atunci a acestui organ (:„dacă a ridicat excepţia să ş-o susţină până la capăt” a fost concluzia. Aşa am procedat.). Coordonatorul nostru este citat la organele de cercetare penală pentru a da declaraţii.

Trebuie să vă recunoaştem faptul că noi nu acceptăm nici acest mod de interpretare a instituţiei mandatului coroborată cu dis. legale privind exercitarea profesiei de avocat, că dacă citim în art. 7 al actului constitutiv al acestui S.R.L. (validat pe sprânceană de un judecător din Arad) acolo scrie clar în privinţa obiectului de activitate a acestui S.R.L.: „în afara activităţilor desfăşurate de alte profesii”. Deci susţinem că nici acte adresate organelor judiciare nu au căderea de a redacta ci exclusiv de a acorda consultaţii juridice. Acum s-a obţinut doar atât şi atât cerem să fie respectat.

În acelaşi timp – cum se vehiculează tot felul de modalităţi de reorganizare a avocaturii în viitor în România – nu ştim ce va aduce ziua de mâine. Astăzi însă situaţia este aceea ce se desprinde din cele de mai sus.

În speranţa unei colaborări corecte şi în viitor, vă rugăm să primiţi consideraţiile noastre.

X

X X

Nu putem să stăm cu mâinile încrucişate la abuzul actelor de avocatură clandestină care se practică sub ochii instanţelor de judecată impasibile; apreciem ca parte din reforma justiţiei inclusiv acest aspect care ar găsi un mai fertil cadrul de dezbatere în A.M.A. câtă vreme mulţi magistraţi practică ei înşişi au astfel de practici.

Acelaşi UHA



Adauga Comentariu (6)
 
       
         
.:: Cab. Av. As. "Ungur-Moldovan" ACASA::.
Gazduire Web by Claus